Start în “Liga Tractoriştilor”
Anul acesta Liga a IV-a va avea trei serii şi se va desfăşura sub un nou regulament.
Astăzi începe campionatul Ligii a IV-a. Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Călăraşi a format trei serii. Echipele care au evoluat la Liga a V-a au fost urcate în eşalonul superior şi împrăştiate pe criterii geografice în cele trei serii, A, B şi C. Seriile A şi C au în componenţă câte 14 echipe fiecare, iar în Seria B sunt doar 12. Modul de promovare este incert. Bratu Caţaros nu ştie cum să scoată viitoarea campioană din trei serii total diferite ca şi număr de echipe. Ştim că nicio echipă nu va mai avea cum să retrogradeze. În acest fel, Bratu Caţaros le-a dat mai mult de muncă şi arbitrilor. “Fluieraşii”, şi aşa puţini, vor trebui să “alerge” de la un meci la altul prin cele trei serii. Meciurile de azi din Liga Tractoriştilor vor începe de la ora 16:00 juniorii şi 18:00 seniorii.
Echipe de top în Seria C
Formaţii ca Venus, Roseţi sau Ciocăneşti pornesc ca favorite în acest an. Aceste formaţii se vor bate pentru supremaţia Seriei C. Primele două echipe din fiecare serie vor juca la play-off. Aşa că, numai două vor avea şansa să ajungă la meciurile care vor decide viitoarea campioană. Până atunci, cele trei formaţii vor avea un drum lung şi plin de surprize. În etapa a V-a vom vedea primul derby al acestui sezon. Spicul Roseţi va întâlni pe teren propriu Venusul lui Ilie Zeciu.
12 echipe în Seria B
Şi în Seria B avem trei echipe mai cu moţ. Victoria Lehliu, AS Mânăstirea şi Progresul Fundulea vor duce un război pentru ocuparea primelor două poziţii din clasament. Să nu uităm că în această serie a mai fost înscrisă şi Viitorul Dâlga, echipă care promovase pe merit la Liga a IV-a atunci când s-a desfiinţat Liga a V-a. Dâlga vine cu pretenţii în acest campionat şi vrea să se lupte de la egal, la egal, cu celelalte competitoare. În această serie sunt înscrise doar 12 echipe.
Radovanu şi Gălbinaşi, favorite în A
În Seria A, avem două formaţii care ar avea conform ultimelor statistici şanse la primele locuri. Steaua Radovanu şi FP Gălbinaşi, sunt formaţii care anul trecut s-au bătut pentru a ajunge în play-off. În acest eşalon avem şi o echipă nouă. Este vorba de Partizan Crivăţ, formaţie care vrea să-şi încerce norocul în Liga Tractoriştilor. Partizan va începe tare acest campionat. Are primul meci acasă cu Steaua Radovanu.
Programul primei etape din cele trei serii:
Se joacă azi, ora 18:00:
Etapa I
Seria A
Viitorul Şoldanu – Avântul Luica
Lumina Frumuşani – Gălbinaşi
Rapid Ulmeni – CS Curcani
Unirea Spanţov – CS Budeşti
Viitorul Mitreni- Viitorul Sohatu
Podul Pitarului – Viitorul Plătăreşti
Partizan Crivăţ – Steaua Radovanu
Seria B:
Speranţa Plumbuita – Victoria Lehliu-Gară
Rapid Răzvani – Progresul Fundulea
Steaua Lupşanu – Unirea Mânăstirea
Dinamo Săruleşti – Petrolul Ileana
Avântul Dor Mărunt – Fortuna Tămădău
Atletic Dorobanţu – AS Dâlga
Seria C:
Unirea Jegalia – Unirea Dragalina
Şoimii Unirea – Dunărea Ciocăneşti
Cuza Vodă – Dragoş Vodă
Conpet Ştefan cel Mare – Venus Independenţa
Înainte Modelu – Spicul Roseţi
Agricola Borcea – Dunărea Grădiştea
Victoria Potcoava – Avântul Pietroiu
Unirea Spantov 3-0 CS Budesti (juniori)
-neprezentare
Unirea Spantov 3-3 CS Budesti (seniori)
Rapid Ulmeni 1-3 CS Curcani
Rapid Ulmeni 1-2 CS Curcani
Rapid Razvani-Progresul Fundulea 1-2
Se mai cunosc si alte rezultate pana acum?
Podu Pitarului 1-1 Viitorul Plataresti (juniori)
Podu Pitarului 2-4 Viitorul Plataresti (seniori)
Partizan Crivat 0 - 3 Steaua Radovanu (juniori) - nu aveau legitimatii =))