CSM / Dumitru Chirilă: “Ne-am propus pentru anul 2011 să creștem în valoare, să progresăm cu câte un centimetru în fiecare etapă de pregătire”
Directorul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Călărași, Dumitru Chirilă, menține în viață sportul local. Într-un interviu acordat site-ului Sport la Dunăre și cotidianului “Observator de Călărași”, șeful CSM vorbește despre reabilitarea complexului sportiv Hotel Sport, actualul sediu al CSM-ului, dar și care sunt prioritățile Municipalului pentru anul acesta, având în vedere faptul că o parte din sportivii legitimați în cadrul acestui club ne vor reprezenta județul la Olimpiada de la Londra. Citiţi mai jos primul interviu din acest an acordat presei locale cu şeful CSM, Dumitru Chirilă.
Se poate face performanță sportivă pe timp de criză?
Dumitru Chirilă: Da, dar numai printr-o atitudine potrivită, printr-o puternică dorință de a fi campion, prin efort asumat, în condiții de solicitare maximă, progresul general al omenirii, marile mutații ale omenirii, în întreaga sa gamă de preocupări, datorându-se în primul rând performerilor, recordurilor, recorduri obținute prin adaptări la solicitări din ce în ce mai mari și mai variate.
Ce reprezintă CSM Călărași pentru sportul local?
D.C. - Putem spune că din punct de vedere material la Călărași am construit un club puternic, că s-au creat în sfârșit condițiile materiale necesare unei selecții sportive exigente, științifice, care să atragă în pregătire doar tinerii dotați pentru performanță. Sportivii Clubului Sportiv Municipal Călărași au obținut în anul 2010 un număr de 60 de medalii în campionatele și concursurile naționale și internaționale pe ramuri de sport, dintre care 24 de aur. Baza materială sportivă și condițiile de pregătire decente, asigurate prin grija deosebită și priceperea conducerii clubului, sprijinită puternic de toate autoritățile locale în anul 2010, au fost compatibile cu activitatea de înaltă performanță.
Anul trecut ați reușit reabilitarea completă a Hotelului Sport…
D.C. - Prin lucrări de reparații capitale efectuate cu bani incredibil de puțini, dar cu eforturi susținute și multă dăruire, eu împreună cu colaboratorii mei am reușit în anul 2010 transformarea clădirii fostului Hotel Perla al vechiului partid comunist, o clădire abandonată, dărăpănată, o adevărată ruină, fost cuib de oameni fără casă, într-un complex sportiv hotelier modern, cu 52 de locuri de cazare pentru sportivii superdotați, cu cantină restaurant pentru sportivii CSM Călărași și ai loturilor naționale sportive și pentru toți sportivii din țară și din afara țării, care au competiții la Călărași.
“Suntem conștienți că anul 2011 este foarte important pentru noi”
Poate fi catalogat ca fiind printer cele mai mari complexe de sport din țară?
D.C. - Complexul Sportiv Hotel Sport Călărași, care include și un centru de canotaj, cu vestiare încălzite pentru fete și băieți, cu sală de antrenamente dotată cu ergometre noi, cu dușuri cu apă caldă, reprezintă o bază strategică pentru dezvoltarea sportului din întreg județul Călărași și plecând de la înțelegerea simplă a acestui lucru am declarat acest obiectiv ca fiind obiectiv prioritar în activitatea mea și m-am mobilizat exemplar, valorificând toate oportunitățile în mod constructiv.
Cât a contat sprijinul autorităților locale?
D.C. - Nu am fi putut să realizăm aceste lucruri fără sprijinul substanțial al comunității locale pe care cu mândrie o reprezentăm în țară, dar și în toate colțurile lumii, fără sprijinul excepțional al Consiliului Județean Călărași, al Primăriei Călărași, autorități care au fost competente la mai toate solicitările și nevoile noastre și cărora le mulțumim pentru respectul pe care ni l-au arătat.
Ce v-ați propus pentru acest an?
D.C. - Ne-am propus pentru anul 2011 să creștem în valoare, să progresăm cu câte un centimetru în fiecare etapă de pregătire. În acest an ne vom lupta pentru fiecare centimetru, pentru fiecare secundă, pentru fiecare medalie, deoarece știm că acea secundă înseamnă diferența dintre victorie și înfrângere, dintre a trăi și doar a exista. A te pregăti, a fi dispus și a-ți găsi resursele pentru fiecare centimetru, înseamnă de fapt să trăiești cu adevărat, să trăiești frumos, înseamnă că viața are sens, plinătate.
Urmează 2012, iar acest an este preolimpic…
D.C. - Având în vedere că până la Jocurile Olimpice de vară de la Londra din 2012 nu mai este foarte mult timp, suntem conștienți că anul 2011 este foarte important pentru noi. Le transmitem tuturor călărășenilor că, în răgazul rămas, vom încerca să ne pregătim cât mai bine, să ne calificăm în cât mai multe finale competiționale și să ne prezentăm la cel mai bun nivel în toate concursurile la care vom participa. Iubitorii de sport de performanță din Călărași să aibă în continuare încredere în noi, așa cum au avut și până acum, să ne transmită toată energia lor pozitivă, și o să reușim performanțe sportive din ce în ce mai bune.