Handbal / Un test important
Călărășenii joacă azi la liderul Petrolul Ploiești.
CSM Triumf Călărași întâlnește astăzi liderul la zi al Seriei B, Petrolul Ploiești. Călărășenii lui Constantin Frîncu vor avea un test greu în fața primei clasate. Petrolul se află pe locul I, cu 36 de puncte, iar CSM Triumf are o zestre de 28 de puncte și se află pe locul trei.
Partida dintre cele două formații ar putea fi catalogată ca fiind un derby al acestei serii. Meciul este foarte important pentru călărășeni, mai ales că acum la echipă se află și fostul handbalist Robert Licu, semn că la Călărași a început reconstrucția destul de serios. Fostul mare jucător de handbal, Robert Licu, a acceptat “oferta” Consiliului Județean Călărași de a lucra pe meleagurile noastre. El va încerca să formeze o echipă puternică și să lupte pentru campionatul următor pentru Liga Națională. Până la finalul acestui sezon, este posibil ca jucătorii care nu vor fi în conformitate cu cerințele conducerii să dispară, urmând ca de la vară să vedem la față câțiva handbaliști noi care vor pune umărul la performanța călărășeană.
Etapa a 22-a, sâmbătă, 9 aprilie:
CSM Sf. Gheorghe - HC Teleorman Alexandria
Steaua II București - ACS Interhandball București
CS H&V Pitești - Univ. Târgoviște
Etapa 23-a, sâmbătă, 16 aprilie:
Petrolul Teleajen Lukoil Ploiești - CSM Sf. Gheorghe
CSM Triumf Călărași - CS H&V Pitești
Univ. Târgoviște - Steaua II București
ACS Interhandball București - HC Teleorman Alexandria