Singurul site dedicat exclusiv sportului local.
Citeste si

Bogdan Stark şi Romeo Ştefan vor conduce meciuri la Jocurile Olimpice

arb
Transmite mai departe:

Cuplul de arbitri români Bogdan Stark şi Romeo Ştefan va conduce pentru prima dată partide din cadrul competiţiei de handbal de la Jocurile Olimpice, ei fiind nominalizaţi de către IHF.

Bogdan Stark a precizat, pentru News.ro, că ei au primit vestea în urmă cu câteva zile, dar aceasta a devenit oficială abia după ce au confirmat participarea către IHF. ”E o muncă de 13 ani împreună, iar la nivel internaţional din 2006. După două turnee finale de campionate europene şi două de campionate mondiale, acum vine prima ediţie la Jocurile Olimpice, ne-am îndeplinit visul. Vom conduce meciuri şi la feminin, şi la masculin, şi, sincer, ne-am dori mult să se califice echipa feminină a României şi să ne «încurce» cu arbitrajul în competiţia feminină. Am trimis confirmarea către IHF, termenul era data de 10 martie”, a declarat Bogdan Stark, marţi, pentru News.ro.

Cuplul de arbitri Stark-Ştefan va oficia astfel pentru prima dată în carieră meciuri la o ediţie a Jocurilor Olimpice. În ultimii ani, ei au mai participat la turnee finale de campionate europene sau mondiale, iar în acest an, până la JO de la Rio, vor fi prezenţi şi la turneul preolimpic masculin din Danemarca.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *