Clicky

"A amesteca sportul cu politica e ca și cum ai pârli porcul cu flacăra olimpică" – Corneliu Vadim Tudor
Citeste si

Dunarea a anuntat doua noi transferuri

Alex Bourceanu si Alexandru Munteanu au semnat cu Dunarea Calarasi.

Dunarea si-a intarit lotul de jucatori cu doua nume grele. Alex Bourceanu, in varsta de 33 de ani, a semnat cu gruparea “galben-albastra”, acelasi vening si din partea lui Alexandru Munteanu, care a evoluat in trecut pentru Gaz Metan Medias si Poli Timisoara.

“Am venit la Călărași pentru că este Dan Alexa antrenor. Am fost colegi la Timișoara, avem o relație bună. Trebuie să mă adaptez la cerințele antrenorului, la jocul echipei și să fac meciuri cât mai bune. Este greu să-mi revin după accidentare, mă pregătesc și sper să revin cât mai repede în topul jucătorilor din România. Vin cu experiență, profesionalism și aduc imagine clubului de la Călărași”, a declarat Bourceanu.

Alexandru Munteanu: “Am ales să vin la Călărași pentru că Dan Alexa a cerut acest lucru și sper să duc călărașiul cât mai sus în Liga 1. Mă pun în sarcina echipei și a staff-ului să ne atingem obiectivul. Mulțumesc pentru încredere, sper să avem rezultate foarte bune. Până acum, echipa a strâns puncte acolo unde nimeni nu spera”.

One Comment

  1. steagul sus

    august 29, 2018 at 8:48 pm

    Intr-adevar , ne-am intarit cu doua ,,rapandule refuzate la export “.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.