Clicky

"A amesteca sportul cu politica e ca și cum ai pârli porcul cu flacăra olimpică" – Corneliu Vadim Tudor
Citeste si

Oltenița revine astăzi în ring cu un meci crucial, la Tulcea

Napoletanii se vor duela, in deplasare, cu un adversar direct din lupta pentru evitarea retrogradarii.

CSM Oltenita este la al treilea sezon consecutiv in Liga a 3-a, insa este departe de a straluci. Motivele sunt multiple. Nimeni nu incearca sa rezolve problemele clubului condus de catre Iulian Cudalbu. In aceste conditii, echipa este nevoita sa mearga inainte, profitand de faptul ca haos este si la alte grupari din Seria C2.

Pauza de iarna a adus despartirea de antrenorului Valentin Negru. Asta nu inseamna ca s-a schimbat ceva la Oltenita. Doar demonstreaza ca buba nu e in vestiar si nici pe banca tehnica. Vasile Caciureac a fost prima optiune a oltenitenilor, insa acesta a fost indepartat in luna februarie. Acestuia i s-a reprosat ca nu a reusit sa faca nici un transfer notabil.

In locul sau, la recomandarea lui Ionel Colonel, a fost adus Gabriel Radu, tehnician despre care nu se cunoaste mare lucru. Acesta a reusit sa ii trezeasca din letargie pe elevii sai, insa pentru a vedea care este efectul trebuie sa asteptam meciul de astazi, de la Tulcea.

Dobrogenii sunt si ei macinati de probleme interne. In mod normal, Oltenita a trebui sa castige acest joc. Partida va fi arbitrata de o brigada din Bucuresti, cu Ionut Ilie la centru si Alexandru Bogdan si Roxana Ivanov la cele doua linii. Observator din partea CCA a fost delegat galateanul Daniel Burloiu, in vreme ce Stere Guteanu, din Constanta, va fi observator de joc. Intalnirea dintre cele doua formatii va avea loc de la ora 15.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.