Clicky

"A amesteca sportul cu politica e ca și cum ai pârli porcul cu flacăra olimpică" – Corneliu Vadim Tudor
Citeste si

Viorel Ivanciu da cartile pe fata intr-un interviu exploziv

A schimbat fata clubului de fotbal, dar acum se simte marginalizat de cei care conduc gruparea de pe Borcea.

Viorel Ivanciu nu a fost niciodata un tip entuziasmant. A preferat sa fie discret, dar si-a dorit mereu sa se tina cont si de punctul sau de vedere. In 2016 a facut pasul spre Primaria Calarasi, unde ocupa unul dintre cele doua posturi de viceprimar. Este cunoscut drept un foarte bun organizator, indiferent de domeniul in care activeaza, iar acum nu isi ascunde supararile pe care a ajuns sa le traiasca din cauza futsalului, sport al carui parinte este in Calarasi.

Domnule Ivanciu, s-a rezolvat pana la urma problema echipei de futsal?

Viorel Ivanciu: Ce inseamna sa se rezolve? Nu stiu. Intreaba-i pe altii. Din punctul meu de vedere, nu s-a rezolvat nimic.

S-a inscris echipa in campionat?

Nu. Pe 31 iulie a fost termenul limita pentru inscriere. Noi neavand actele pentru noul club si nici fostul club (n. red. AFC Dunarea 2005 Calarasi) nu a vrut sa mai inscrie echipa, ca asta e deranjant, am trimis si noi hartii, cate am avut aici. Le-am trimis la Federatie. In ce masura sunt bune, nu stiu.

Nu aveti un raspuns?

N-am.

Care sunt oamenii care v-au ajutat sa faceti macar demersurile astea?

Ce mai conteaza? Pentru ce? Sunt putini. Sunt cei care au fost alaturi de futsal tot timpul. Sunt cativa.

Va asteptati la un moment ca asta in urma cu cateva luni?

Ma asteptam ca oamenii sa aiba cuvant. Lucrurile merg acum cu o alta structura din momentul in care exista structura aia. Pana atunci, nu ia nimeni din banii nimanui. Banii sunt alocati pentru futsal, separat de cei de la fotbal. Nu era nici o problema.

Sunt oameni care v-au dezamagit vara asta?

Da. Nu spun cine. Nu are rost. In primul rand, sunt dezamagit de mine. Si pe urma, ceilalti… Nu mai conteaza…

Noul club ce structura de conducere va avea?

Intai sa il infiintam. Are o structura simpla. Un presedinte, un delegat…

Cine-i presedintele?

Sa vedem. Nu se inghesuie nimeni.

Victor Baicu? George Coman? Costica Stefan? Ion Runcu? Se regasesc in formula asta?

Da, poate ca se regasesc. Relu Runcu si Costica Stefan, nu. Ei nu mai vor sa faca parte din nici o structura sportiva.

Victor Baicu?

E posibil Victor Baicu. George Coman, care a fost dat afara de la fotbal… Nu l-au mai apropiat acolo. Au zis ca nu mai e nevoie. Noi suntem de decor. Aici ma refer la Primarie.

Momentan, acum el se afla in concediu, nefiind bagat in seama.

Asta este o forma eleganta de a te trimite de la unu’ la altu’. El este unul din oamenii – sigur, e apropiat de mine – care si-a stricat sanatatea pentru ca ani la rand a fost si sofer, delegat, de toate… Iar in momentul in care si-a rupt picioarele in accidentul ala, s-a dus intr-un picior la stadion si si-a facut treaba. Iar atitudinea celor de la club este sub orice critica. Un om de care te desparti dupa niste ani, care si-a stricat sanatatea si vine dintr-un accident in care nu are nici o vina si de pe urma caruia are traume si acuma, e mai bine sa-i strangi mana si sa-i spui asta e.

La ce suma s-ar ridica bugetul echipei de futsal?

Care echipa?

Asta pe care o construiti acum, pentru futsal…

Futsalul are trei actionari, aceeasi ca la fotbal. Este vorba despre Consiliul Judetean, Consiliul Local si EcoAqua. Iar cati bani vor veni, daca vor veni vreodata, e altceva. Intai trebuie sa existe clubul si pe urma finantarea. Parerea mea este ca futsalul, la momentul asta, nu mai poate sa functioneze pentru ca ne-au plecat patru dintre cei mai importanti jucatori. Mai sunt sase jucatori, plus cativa juniori. In conditiile in care lume stie ca noi nu putem sa ne inscriem, iti dai seama ca nu o sa vina nici un jucator cat de cat serios ca sa faca futsal la Dunarea.

E clar ca bugetul va fi unul de criza.

E de criza de cand exista futsal la Calarasi. Problema este ca nu ne putem inscrie doar ca sa zica lumea ca noi cheltuim banii. 

Cum va simtiti atunci cand lumea spune ca futsalul este jucaria dumneavoastra?

Nu am nici o problema. Eu l-am infiintat aici, impreuna cu un grup de oameni entuziasti la vremea aia, care au ramas si acum entuziasti… Nu mi-e rusine de treaba asta. Jucaria asta a adus aici toate tarile Europei si doua grupe de calificare la Campionatul European. Orasul Calarasi a aparut pe harta, s-a vazut la televizor, in presa, oriunde in Europa. Au fost in vizita delegatii ale UEFA, de la care am invatat foarte mult, foarte mult. Au fost chiar sefii Federatiei Romane de Fotbal. Daca lucrurile astea sunt putine si asta a fost o jucarie, asta e.

Sunteti omul care a facut ca la Calarasi sa avem fotbal de calitate. Ati avut curaj sa claditi un club care si-a dorit performanta. Acum nu mai sunteti in prima linie. Cum va trateaza cei care conduc acum clubul de fotbal?

Dupa cum se vede. E evident, la ce s-a intamplat… Dar eu nu am o problema. Eu am fost acolo si stiu ce am facut.

Va doare sufletul?

Sigur ca ma doare. O sa ma doara tot timpul, dar mergem inainte.

One Comment

  1. Stoian

    august 14, 2018 at 1:14 am

    Pacat pentru echipa de futsal

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.